A douăsprezecea noapte
Confuzia identitară, ce poate fi mai actual și, totodată, mai shakespearian? Aproape toate personajele din „A douăsprezecea noapte” își asumă o altă identitate, ceea ce dă naștere la confuzie, neînțelegeri și chiar iubire. Fiecare înșală și este înșelat la rândul său. Viola și fratele ei geamăn, Sebastian, sunt victimele unui naufragiu și fiecare crede despre celălalt că s-a înecat. Ajunsă pe țărmurile Iliriei, Viola se deghizează în bărbat și, sub numele Cesario, se angajează ca servitor al Ducelui Orsino. Orsino este îndrăgostit de Olivia, dar ea este în doliu după fratele ei și i-a respins până acum toate avansurile amoroase. Cesario (Viola) este trimis de duce la Olivia, cu mesajul lui de dragoste. Iar Olivia se îndrăgostește de frumosul mesager, înșelată fiind de deghizarea Violei. Care, de fapt, s-a îndrăgostit de stăpânul ei Orsino, la rândul lui derutat de sentimentele stranii pe care le încearcă față de „servitorul” său. Astfel se constituie un triunghi amoros în care Viola îl iubește pe Orsino, care o iubește pe Olivia, care îl iubește pe Cesario/Viola. Dar cât este iubire și cât este iluzie în aceste legături romantice? Malvolio, majordomul Oliviei, are o atitudine disprețuitoare față de toți cei din jurul stăpânei sale – ruda bețivă Sir Toby Belch, prietenul lui, Sir Andrew, servitoarea Maria și bufonul Feste. Toți se aliază împotriva lui Malvolio și îi joacă o farsă crudă. Apare și fratele geamăn al Violei, Sebastian, împreună cu Antonio, salvatorul și protectorul său. Sebastian se întâlnește cu Olivia, care îl ia drept Cesario și îl cere în căsătorie. Sebastian acceptă și, inevitabil, ajunge față în față cu dublul său, Cesario – de fapt sora sa, Viola, pe care o credea înecată în naufragiu. Într-un happy end provizoriu, confuziile identitare se risipesc, iar triunghiul amoros se rezolvă, transformându-se în două cupluri: Sebastian și Olivia, Viola și Orsino. Doar că sfârșitul este altul, căci Malvolio se va răzbuna pe cei care și-au bătut joc de el.
Durata: 2h 15min, fără pauză
Pagina teatrului: https://www.teatruldestatconstanta.ro/spectacol/a-douasprezecea-noapte
Distribuție
| Feste | Ștefan Mihai |
|---|---|
| Maria | Ecaterina Lupu |
| Viola | Cristiana Luca |
| Olivia | Mihaela Velicu |
| Orsino | Andrei Bibire |
| Antonio | Iulian Enache |
| Malvolio | Marian Adochiţei/Emilian Oprea |
| Sebastian | Theodor Șoptelea/Vlad Lință |
| Sir Toby Belch | Liviu Manolache |
| Căpitan/Un Preot | Florentin Roman |
| Sir Andrew Aguecheek | Cătălin Bucur |
| Valentin/Un Polițist | Georgiana Mazilescu |
| Curio/O Femeie La Curtea Oliviei | Alina Manţu |
Echipa
| Regia | Andrei Șerban |
|---|---|
| Scenografia | Carmencita Brojboiu |
| Sound design | Alex Popa |
| Grafică afiș | Two Bugs |
| Lighting design | Cristian Niculescu |
| Regizor asociat | Daniela Dima |
| Momente coregrafice | Mihaela Velicu |
Vizionat la data
- 24 octombrie 2024