7 inimi
Este talentul un dat etern sau se pierde și el, pur și simplu, într-o singură zi? Textul nostru nu este o dramatizare a basmului “Făt-Frumos din lacrimă”, ci extrage problematica geniului eminescian și o analizează atent, complex și rațional. Este un dialog pornit de la tema talentului și a posibilei sale finitudini. Ne preocupă nu chinul romantic al geniului, ci chinul hiperromantic al negeniului. Unde în basm era magie, noi am înlocuit-o cu rațiune, cu gândire. Oamenii noștri trăiesc la intensități teribile (deci geniale) tocmai condiția de a nu fi geniali. Ce se întâmplă atunci când ajungem la îngrozitoarea constatare că până și geniul se scurge la un moment dat? Nu poate exista un Făt-Frumos care să fie genial la nesfârșit. Dar poate că există un Făt-Frumos care este un geniu al condiției de a nu mai fi genial. Lucru poate fi interesant.
Durata: 1h 20 min
Pagina teatrului: https://www.unteatru.ro/event/7-inimi/
Distribuție
| Andrei Cojanu |
|---|
| Maruca Băiașu |
| Georgiana Tițoiu |
| Marcel Veselu |
Echipa
| Regie | Elena Tudorache |
|---|---|
| Scenografie & costume | Creație colectivă |
| Lighting și sound design | Dragoș Mărgineanu |
| Muzică live (compusă și interpretată) | Georgiana Tițoiu |
Vizionat la data
- 05 aprilie 2026