Ex
Regizorul Theodor Cristian Popescu ne invită în mijlocul intimității unei relații de cuplu care, privită de la distanță, ar putea trece ca perfectă. Ea este medic, el arhitect, au doi copii și o casă modernă. Însă echilibrul vieții lor de familie este pus serios la încercare când, în miezul nopții, apare la ușă fosta iubită a arhitectului. O dramă psihologică care continuă să îți arate, până la final, fragilitatea condiției umane. Piesa Ex a fost scrisă și pusă în scenă la Teatrul Riksteatern din Suedia, de către Marius von Mayenburg, unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani din Europa, ale cărui texte sunt traduse în peste 30 de limbi. Spectacolul EX este prezentat printr-un acord cu henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin GmbH, Lausitzer Platz 15, 10997 Berlin, GERMANIA „Coborâm, la propriu, în măruntaiele vieții unui cuplu de vârstă mijlocie. În nemărturisile lor, în gândurile lor secrete, în lupta încrâncenată de mai păstra ceva viu, în lașitățile lor, în raportul cu un trecut (personificat de fosta iubită) idealizat sau ridiculizat. În rușinile lor. În încercările lor eroice de a-și suporta devierile de la proiecțiile de viață inițiale. De a rezista dizlocării. De a se suporta.” Theodor-Cristian Popescu
Durata: 2h 15 min
Pagina teatrului: https://www.teatrulmic.ro/spectacol/ex/
Distribuție
| Daniel | Tudor Istodor |
|---|---|
| Sibylle | Ana Bianca Popescu |
| Franziska | Irina Velcescu |
Echipa
| Regia | Theodor - Cristian Popescu |
|---|---|
| Decorul | Theodor - Cristian Niculae |
| Costumele | Sabina Reus |
| Traducerea | Elise Wilk |
| Producător delegat | Adina Chiriță |
Vizionat la data
- 14 aprilie 2024
- 28 noiembrie 2024
- 03 octombrie 2025
- 26 noiembrie 2025