Perspective grandioase
O piesă inteligentă, profundă și provocatoare, dulce-amară, despre comunicare și iubire în căsnicie, despre nevoia de a te simți viu și la bătrânețe, „Perspective grandioase” interoghează cine suntem dincolo de rolurile sociale și familiale asumate.Un cuplu de seniori, stabilit undeva în Statele Unite, la resortul pentru vârstnici „Perspective grandioase”, se pregătește în liniște de cină. Sunt căsătoriți de cincizeci de ani, simbiotici, ca patinatorii sau înotătorii sincron. Nancy, bibliotecară pensionară, își anunță liniștită soțul, pe Bill, că vrea să divorțeze, iar el consimte la fel de pașnic. Decizia creează panică în rândul „copiilor”, care, deși sunt mari, nu sunt pregătiți pentru o asemenea veste, cu atât mai mult cu cât află și că tatăl lor are o... iubită.„Este un subiect puțin explorat în cultura noastră. Perspectiva aceasta asupra iubirii și a îmbătrânirii, a felului cum simt persoanele vârstnice este insuficient dezvoltată în teatru”, declara autoarea într-un interviu.Dramaturga Bess Wohl a absolvit Harvard și Yale School of Drama, specializarea Actorie. A început să joace și să scrie în același timp, distingându-se ca o voce aparte în peisajul dramaturgiei contemporane americane. Nu consideră că scrie comedie, deși piesele ei mustesc de ironie și abundă de umor.„Perspective grandioase” a avut premiera mondială la Williamstown Theatre Festival, în 2019, apoi în ianuarie 2020 fost montată la Second Stage Theatre, pe Broadway. Piesa a fost nominalizată în același an pentru prestigiosul premiu Tony la categoria Cea mai bună piesă. Data premierei: 20 martie 2025
Durata: 2h 20min (fără pauză)
Pagina teatrului: https://nottara.ro/spectacol/perspective-grandioase/
Distribuție
| Ben | Adrian Nicolae |
|---|---|
| Bill | Claudiu Istodor |
| Jess | Cristina Juncu |
| Brian | Rareș Andrici |
| Carla | Cerasela Iosifescu |
| Nancy | Catrinel Dumitrescu |
Echipa
| Foto: | Victor Diaconu |
|---|---|
| Muzica: | Cristina Juncu |
| Regia : | Cristi Juncu |
| Sufleur: | Raluca Iosifescu |
| Traducerea: | Cristi Juncu |
| Scenografia: | Carmencita Brojboiu |
| Regizor tehnic: | Anca Varga |
| Mișcarea scenică: | Teodora Velescu |
Vizionat la data
- 20 martie 2025